CM Punk pare sa fie primul om pe care John Cena sa nu il poata invinge. Desi liderul noului Nexus nu se poate pune cu Cena la capitolul forta, Punk reuseste mereu sa gaseasca o solutie prin care sa-i combata stilul lui Cena. Si dovesteste un oportunism incredibil profitand de orice moment de slabiciune al lui Cena.
Asa s-a intamplat si la Raw. Desi Punk parea sa fie singur, cei din Nexus avand interzis de la Stone Cold Steve Austin sa se apropie de ring, acesta s-a trezit cu un mare avantaj creat de catre R-Truth. Acesta, inarmat cu un microfon, i-a furat sapca cu Cena unui fan iar Campionul WWE a privit neputincios momentul. Iar acele cateva secunde l-au costat meciul, Punk trimitandu-l la somn cu un GTS.
R-Truth a intrat apoi in scena si i-a dat o sticla plina cu apa in cap lui Cena. Iar apoi a plecat din arena cu titlul acestuia pe umar. Iar joia viitoare la Pedeapsa Capitala, acel titlu poate deveni oficial al lui, Cena si R-Truth luptandu-se in Main Event la Raw!





Stim tot ce faceti pe internet si cu cine ati discutat la telefon in ultimele sase luni, ne vor spune, in curand, autoritatile. Acest lucru a devenit posibil dupa ce, la cererea europenilor, legea intitulata Big Brother a fost votata in Parlament.
John Cena nu trece prin cea mai buna perioada a carierei
Dezvaluiri fabuloase ale eroului de la "Romanii au >